Protectia consumatorilor pe plan national si international

Cap. 1. Protecţia consumatorilor – teorie şi realitate

Protecţia consumatorilor apare ca reacţie la imperfecţiunile pieţei. Programele guvernelor în domeniu urmăresc realizarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite pieţei, asigurarea unor preţuri în concordanţă cu veniturile populaţiei, informarea eficientă a consumatorilor şi apărarea acestora împotriva unor politici economice agresive.

Implicarea statului în procesul de protecţie a consumatorilor se concretizează în elaborarea unei legislaţii corespunzătoare şi în organizarea unor instituţii specializate însărcinate să aplice legile respective.

Prima organizaţie de protecţie a consumatorilor a fost înfiinţată în 1898 în SUA sub denumirea de Liga Naţională a Consumatorilor şi, odată cu constituirea unor organe administrative competente, autorităţile americane încep să emită o serie de reglementări în sensul protejării sănătăţii consumatorilor.

Abia după cel de-al doilea război mondial mişcarea consumatorilor începe să-şi facă simţită prezenţa şi în Europa. În Marea Britanie, Asociaţia Consumatorilor este înfiinţată cu un sprijin de 2000 de dolari din partea americanilor şi are primul sediu într-un garaj. Alte asociaţii ale consumatorilor apar în Franţa (Union Federale des Consummateurs), în Gelgia (Test Achats), în Olanda (Consumentenbond) şi în Germania (Federaţia AgV).

Începând cu anii ’50, mişcarea consumatorilor se răspândeşte în Australia, în Asia, în unele ţări din Africa, precum şi în America Latină.

În 1960 se înfiinţează la Londra o federaţie de organizaţii naţionale de consumatori, Consumers International, care ajunge să deţină o poziţie importantă în cadrul organizaţiilor finanţate de ONU (Organizaţaia Naţională de Standardizare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii sau FAO).

Consumers International a stabilit ziua de 15 martie ca fiind Ziua Mondială  Drepturilor Consumatorilor, deoarece la 15 martie 1962, preşedintele american J.F. Kennedy adresează un mesaj americanilor în care sunt exprimate clar drepturile consumatorilor: dreptul la sănătate, dreptul la informare, dreptul la alegere şi dreptul de a fi ascultat.

În cadrul blocului comunist, numai în Polonia şi Ungaria s-au putut organiza grupuri de consumatori, în celelalte ţări acestea s-au dezvoltat abia după prăbuşirea regimului.

În prezent Consumer International numără peste 200 de membri, reprezentând peste 80 de ţări.

În mod curent se pune întrebarea: de ce nu există o asociaţie puternică a consumatorilor pe plan mondial ? Răspunsul este firesc: există mai multe tipuri de consumatori. Aceştia se deosebesc între ei din punctul de vedere al gradului de informare, al mijloacelor materiale necesare achiziţionării produselor, al mentalităţii şi al comportamentului.

Astfel, se evidenţiază o categ 23123g64x orie de consumatori, consumatorii perfect informaţi – o postură pur teoretică, care achiziţionează produsele după nişte criterii de optim. O a doua categorie de consumatori sunt acei consumatori care culeg informaţiile de pe etichetele produselor şi cumpără în cunoştinţă de cauză. O altă grupă de consumatori achiziţionează produsele conform impresiilor pe care le lasă diferitele mesaje publicitare (consumatori din ţările nordice). Sunt şi consumatori care cumpără toate produsele care sunt comercializate pe piaţă, aceştia sunt consumatori din fostele ţări comuniste). Desigur, sunt şi consumatori iraţionali, care cumpără pe baza primului impuls sau consumatori care nu au posibilitatea alegerii produselor datorită situaţiei de monopol de pe pieţele produselor respective.

De asemenea, consumatorii se diferenţiază şi după modul în care reacţionează atunci când se confruntă cu probleme privind calitatea produselor cumpărate. În timp ce unii consumatori îşi cunosc drepturile şi dau în judecată firma producătoare, alţi consumatori consideră că statul este cel care trebuie să le rezolve toate problemele. Desigur, există şi consumatori care nu se plâng deloc.

Clasificarea consumatorilor în funcţie de disponibilităţile lor financiare este mai simplă, consumatorii împărţindu-se în consumatori bogaţi, consumatori din clasa de mijloc şi consumatori săraci. Paradoxal, consumatorii bogaţi sunt cei care fac şi cele mai multe reclamaţii. Consumatorii din clasa de mijloc reprezintă modelul de consumatori în funcţie de care se construiesc şi se fundamentează directivele Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor. Consumatorii săraci sunt nevoiţi să cumpere marfă contrafăcută la preţuri mari, ei fiind uşor de amăgit de către comercianţii care nu îşi asumă responsabilităţi sociale, legale şi economice.

Deşi aceste observaţii au fost făcute în 1960, ele îşi păstrează valabilitatea şi astăzi, exprimând chiar foarte fidel realitatea din foarte multe ţări aflate în curs de dezvoltare sau în curs de tranziţie către economia de piaţă.

Cap. 2. Problematica protecţiei consumatorilor pe plan internaţional

Principiile cadru privind protecţia consumatorilor sunt cuprinse în rezoluţia 39/248 din aprilie 1985 a ONU. Conforma acesteia, principalele obiective asupra cărora ar trebui să se concentreze guvernele ţărilor, precum şi toate mişcările de protecţie a consumatorilor sunt următoarele:

• · facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare nevoilor şi cererilor consumatorilor;
• · încurajarea asumării de responsabilităţi etice a celor angajaţi în producerea şi distribuirea bunurilor de consum şi a serviciilor către consumatori;
• · asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul tuturor organizaţiilor naţionale şi internaţionale, a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii;
• · promovarea unei cooperări internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor;
• · încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă, care să asigure consumatorilor o gamă largă de produse la preţuri avantajoase acestora;
• · stabilirea unui sistem de priorităţi privind protecţia consumatorilor din fiecare ţară, a circumstanţelor economice şi sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum şi a nevoilor caracteristice populaţiei statului respectiv;
• · asigurarea accesului consumatorilor la informaţii corecte;
• · crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
• · asigurarea unor posibilităţi reale de despăgubire a consumatorilor în cazul apariţiei unor daune generate de produsele sau serviciile achiziţionate în cadrul pieţei;
• · crearea, în fiecare ţară, a unor organisme care să-şi asume responsabilităţi de protecţie a consumatorilor;
• · asigurarea libertăţii consumatorilor, precum şi a altor grupuri sau asociaţii reprezentative, de a se organiza în vederea realizării de acţiuni care au drept scop apărarea intereselor lor;
• · încurajarea şi susţinerea concurenţei şi competitivităţii care să contribuie la creşterea gamei sortimentale la preţuri avantajoase pentru consumatori etc.
• · luarea în considerare, la elaborarea politicilor de protecţie a consumatorului, a potenţialului pozitiv al universităţilor şi instituţiilor de cercetări, publice sau private;
• · obligativitatea tuturor întreprinderilor producătoare (ofertante) sau comerciale de a se supune legilor şi reglementărilor privind protecţia consumatorilor din toate ţările cu care au relaţii de afaceri;
• · obligativitatea tuturor firmelor de a respecta prevederile standardelor internaţionale privind protecţia consumatorilor.

Cap. 3. Protecţia consumatorilor în România

Deşi reglementări privind protejarea sănătăţii publice sau a intereselor economice ale consumatorilor existau şi înainte de 1989, acestea erau prea puţin respectate, iar despre organizaţii specializate nici nu putea fi vorba.

Astfel, începutul mişcării consumeriste în România îl putem considera momentul înfiinţării Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, în februarie 1990. În următorii doi ani, aceasta a luat atitudine faţă de importatorii care, atraşi de mirajul unor afaceri la care nici nu visau cu puţin timp în urmă, aduceau în ţară şi comercializau produse de o calitate îndoielnică, produse periculoase pentru sănătatea populaţiei. Această asociaţie a editat şi o publicaţie proprie numită „23 de milioane”.

În august 1992 este publicată Ordonanţa Guvernului nr. 21 privind protecţia consumatorilor şi se înfiinţează Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), organism cu responsabilităţi în aplicarea politicii guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor.

Începând cu anul 1992, apar numeroase grupuri de consumatori, ajungându-se în 1996 la un record european, peste 140, dar nici o organizaţie naţională puternică. Aceste grupuri aveau o putere redusă şi întâmpinau numeroase piedici în activitatea lor. Le lipsea personalul de specialitate: experţii în domeniul juridic, economic sau social. Implicarea tinerilor şi a femeilor era minoră. Cei care au timp liber preferă să îl folosească pentru a face bani şi nu muncă voluntară. În anul 1995, aceste asociaţii au fost finanţate de la buget, dar datorită birocraţiei, jumătate din fonduri au fost returnate. Multe din iniţiativele acestor asociaţii privind noi reglementări în domeniu au fost respinse la nivelul ministerelor de resort.

Acestea sunt doar câteva din problemele cu care se confruntă mişcarea consumeristă în România. Profesorul Thierry Bourgoignie de la Universitatea din Louvain la Neuve, din Belgia, director al Centrului de Drept al Consumului a încercat să dea câteva explicaţii ale acestor probleme specifice tuturor ţărilor în tranziţie:

• · existenţa numeroaselor pieţe monopolistice;
• · activitatea numeroşilor intermediari care speculează asupra preţului de vânzare;
• · nivelul scăzut al conştientizării consumatorilor şi slaba lor informare;
• · dezinteresul manifestat din partea specialiştilor în drept;
• · existenţa unor metode comerciale agresive;
• · importul de produse contrafăcute, chiar periculoase;
• · lipsa coordonării între autorităţile de inspecţie competente;
• · mijloacele materiale modeste pentru instituţiile însărcinate cu aplicarea normelor legale.

Ca latură importantă a politicii sociale pe care trebuie să o promoveze o societate democratică şi componentă de bază a programelor de protecţie socială, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată destinate a asigura şi ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Pe plan mondial, problematica preponderentă a protecţiei consumatorilor este dată de aspectele privind informarea consumatorilor, comercializarea produselor şi serviciilor comerciale legate de acestea, în timp ce în România atenţia trebuie concentrată asupra unui sistem de preţuri corespunzător şi, îndeosebi, asupra calităţii produselor oferite de o piaţă al cărei mecanism este puternic, dereglat atât de agenţii economici, cât şi de un sistem de acte normative abia în formare.

3.1. Cadrul legal şi instituţional naţional privind protecţia consumatorilor

În ceea ce priveşte legislaţia pe care o implică organizarea procesului de protecţie a consumatorilor, aceasta trebuie să aibă în vedere realităţile concrete din fiecare ţară, principiile de drept şi practica juridică din ţările respective, cât şi o serie de prevederi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale în materie de drept, politici comerciale şi protecţia consumatorilor. Principalele probleme cu care se confruntă practica juridică sunt legate de dificultatea creării unor mijloace cu adevărat eficace care să acţioneze pentru asigurarea unui echilibru de forţe în cadrul relaţiei ofertant-consumator. Mijloacele judiciare presupun apelarea la un tribunal de natură civilă sau administrativă, ceea ce prezintă numeroase inconveniente pentru consumatori: costul foarte ridicat al justiţiei, formalismul procedural, obstacole de ordin psihologic, caracterul individual al reparaţiei etc.. Întrucât este necesar ca măsurile reparatorii să fie colective, s-au gândit noi mijloace juridice: gruparea într-un proces unic al apărării intereselor convergente ale mai multor consumatori, asigurarea accesului fiecărui consumator la justiţie, crearea unor tribunale specializate.

Mijloacele parajudiciare sunt organizate de stat sau instituţii particulare şi se situează în afara ordinului jurisdicţional. Acestea se împart în trei categorii:

1.        consultaţii juridice furnizate consumatorilor gratuit sau la preţuri reduse;

2.        exercitarea de presiuni asupra ofertanţilor – producători de către anumite organisme de protecţie a consumatorilor;

3.        rezolvarea litigiilor prin aducerea faţă în faţă a consumatorilor şi ofertanţilor.

Acte normative care alcătuiesc cadrul legislativ adecvat privind protecţia consumatorilor în România

• · O.G. nr. 21/1992 care instituţionalizează Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (actuala Autoritate Naţională pentru Protecţia Consumatorilor), precum şi organizarea şi funcţionarea unor asociaţii şi consilii pentru protecţia consumatorilor pe plan local şi central, modificată prin O.U.G. nr. 2/2001, care relevă că se înfiinţează A.N.P.C. ul aflat în subordinea Guvernului, prin reorganizarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (republicată în 1994, modificată prin Legea nr. 178/1998 şi prin O.G. nr. 58/2000);
• · O.G. nr. 19/1992 privind activitatea de standardizare, modificată prin Legea nr. 11/1994;
• · O.G. nr. 20/1992 ce cuprinde prevederi referitoare la activitatea de metrologie;
• · H.G. nr. 167/1992 privind constituirea şi funcţionarea sistemului naţional de certificare a calităţii;
• · H.G. nr. 665/1995 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea produselor care prezintă deficienţe de calitate;
• · H.G. 784/1996, pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare;
• · Legea concurenţei, nr. 21/1996, privind regulile ce trebuie respectate de către agenţii economici români şi străini care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa românească;
• · Legea nr. 98/1994, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de igienă şi sănătate;
• · H.G. nr. 23/1995, privind instituirea sistemului de marcare pentru ţigarete, produse de tutun şi băuturi alcoolice;
• · O.G. nr. 31/1995, privind reglementarea regimului de producere, circulaţie şi comercializare a produselor farmaceutice;
• · Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în 1991 şi modificată prin O.G. nr. 126/1998;
• · H.G. nr. 394/1995 privind obligaţiile agenţilor economici în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor (modificată prin H.G. nr. 786/1996);
• · H.G. nr 168/1997 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului înconjurător;
• · H.G. nr. 166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
• · H.G. nr. 251/1994 privind Consiliul Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor;
• · H.G. nr. 57/1999 privind înfiinţarea Consiliului Interministerial pentru Inspectarea Calităţii şi Armonizării Reglementărilor Tehnice;
• · H.G. nr. 681/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor şi Protecţiei Consumatorilor

3.2. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.)

În concordanţă cu Programul de guvernare pentru perioada 2001 – 2004 a fost adoptat un nou mod de abordare a politicii în domeniul protecţiei consumatorilor, fiind creată, prin
OUG. 2/2001, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), prin reorganizarea Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor (OPC).

Ø       Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele atribuţii:

Ø       participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană;

Ø       propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul şi comercializarea produselor, precum şi cu privire la prestarea serviciilor, astfel încât acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime;

Ø       elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice, proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor;

Ø       participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor, colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, conform competenţelor ce îi revin potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

Ø       efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;

Ø       efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor, pe care le aduce la cunoştinţa publicului;

Ø       desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor; editează publicaţii de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;

Ø       sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;

Ø       sprijină asociaţiile de consumatori în acţiunea de înfiinţare şi funcţionare a centrelor de consultanţă, informare şi educare a consumatorilor;

Ø       informează permanent consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;

Ø       prezintă informări periodice Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor;

Ø       controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, referitoare la securitatea produselor şi serviciilor, precum şi la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii şi în unităţile vamale, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la acestea;

Ø       constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a consecinţelor producerii, prestării, importului, comercializării sau oferirii gratuite a unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale din domeniile de activitate ale Autorităţii, prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;

Ø       solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare, a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, în condiţiile legii;

Ø       coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale, privind produsele şi serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor;

Ø       controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă sunt însoţite de documentele prevăzute de lege care atestă verificarea acestora din punct de vedere metrologic;

Ø       sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii produselor şi serviciilor, în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la organismele neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de certificare şi propune îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu;

Ø       primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor fizice sau juridice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, în condiţiile legii;

Ø       desfăşoară activităţi de pregătire a specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor;

Ø       acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor pentru persoane juridice;

Ø       stabileşte şi percepe taxe şi tarife pentru efectuarea de analize, încercări, expertizări, certificări de laborator, autorizări, consultanţă, cursuri de pregătire, specializare sau perfecţionare, alte servicii prestate în condiţiile legii;

Ø       fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul său de competenţă;

Ø       urmăreşte, potrivit legii, legalitatea publicităţii pentru produsele şi serviciile destinate consumatorilor;

Ø       autorizează operaţiunile cu metale preţioase, aliajele acestora şi pietre preţioase;

Ø       stabileşte şi aprobă mărcile utilizate de producătorii interni, importatori sau, după caz, de comercianţi, pe bază de tarife proprii, precum şi marca proprie de certificare;

Ø       efectuează expertize ale metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în condiţiile legii.

Ø       îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.

În conformitate cu HG 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, instituţia este condusă de un secretar de stat care are calitatea de preşedinte, ajutat de un subsecretar de stat care are calitatea de vicepreşedinte, numiţi prin decizie a primului–ministru.

Subordonate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sunt 41 de Oficii Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor şi cel al Municipiului Bucureşti.

Tot în subordonarea ANPC se află şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor – LAREX – o unitate extra–bugetară, cu sediul în Bucureşti, care are 9 laboratoare teritoriale (în Bucureşti, Arad, Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Oradea, Satu Mare, Sibiu şi Iaşi,) şi este acreditat de RENAR (Asociaţia de Acreditare din România) şi internaţional de TUV Germania pentru efectuarea de teste şi analize de laborator. ANPC dispune de o reţea proprie de laboratoare la nivel teritorial (Bacău, Vrancea, Neamţ, Mureş, Brăila şi Suceava) şi Laboratorul pentru Analiza Calităţii Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice

din Bucureşti.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează pe baza legislaţiei în vigoare prezentată în continuare:

• · H.G. nr. 166/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
• · O.G. nr 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
• · O.G. nr 58/2000 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
• · O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
• · H.G. nr. 752/2001 privind majorarea valorii amenzilor contravenţionale prevăzute la art. 46 şi 46’ din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
• · Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite;
• · O.G. nr. 126/1998 privind modificarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite;
• · Legea nr. 177/1998 pentru completarea art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite;
• · H.G. nr. 665/1998 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorii produselor care prezintă deficienţe;
• · H.G. nr. 394 /1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici – persoane fizice sau juridice în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor;
• · H.G. nr. 953/1999 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 784/1996 pentru aprobarea normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare;
• · H.G. nr. 187/2000 privind imitaţiile de produse alimentare care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor;
• · Ordin al Ministerului Sănătăţii nr. 975/1998 partea 1,2,3,4,5,6, privind aprobarea normelor igienico-sanitare pentru alimente;
• · O.U.G. nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor;
• · Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori;
• · O.G. nr. 87/2000 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produse periculoase;
• · H.G. nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare;
• · Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice;
• · H.G. nr. 670/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de a aplicare a Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice;
• · O.G. nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase;
• · H.G. nr. 329/2000 privind importul şi comercializarea unor produse folosite;
• · Ordinul ANPC nr. 217/2001 pentru aprobarea normelor privind criteriile de clasificare a produselor folosite destinate copiilor mai mici de 36 luni;
• · H.G. nr. 332/2001 privind denumirea, marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile;
• · H.G. nr. 1219/2000 privind unele măsuri de protecţie a intereselor consumatorilor la achiziţionarea de piese de schimb auto, altele decât cele care pot afecta siguranţa circulaţiei şi/sau protecţia mediului.

Alinierea legislatiei nationale la directivele Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor respectiv: publicitatea inselatoare si comparativa, securitatea generala a produselor, raspunderea producatorilor pentru produsele cu defecte, contractele negociate in afara spatiilor comerciale, imitatiile periculoase, pachetele de servicii turistice, clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, regimul juridic al contractelor la distanta, modalitatea de indicare a preturilor produselor oferite consumatorilor spre vanzare, controale de conformitate cu reglementarile de securitate ale produselor in cadrul produselor de import, produse prezentate ca fiind miraculoase, vinzarea produselor si garantii asociate, etichetarea alimentelor, vanzarea produselor catre consumatori si garantiile asociate acestora.

A.N.P.C. este o componentă de integrare europeană a României foarte importantă. Astfel,

• din aprilie 2003 ANPC este membru in organizatia europeana a reprezentantilor organismelor de supraveghere a pietei PROSAFE;
• din octombrie 2003 Romania a devenit membru cu drepturi depline al Sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comertul international cu diamante brute, ANPC fiind desemnata autoritatea competenta pentru aplicarea pe teritoriul Romaniei a acestui sistem.
• în septembrie 2003 Romania si–a exprimat intentia de a semna un Memorandum de intelegere cu Comisia Europeana pentru a participa la “cadrul general pentru finantarea actiunilor comunitare de sustinere a politicii de protectie a consumatorilor pentru anii 2004–2007”, ANPC fiind desemnata autoritatea de negociere si semnare a memorandumului.
• în decembrie 2003 ANPC a primit oficial din partea Comisiei Europene confirmarea inceperii procedurii de participare a Romaniei la sistemul de schimb rapid de informatii privind produsele periculoase RAPEX.
• prin raportul de monitorizare « Peer Review » efectuat de catre Directiile Generale DG Enterprise si DG Enlargement in luna iulie 2003 Comisia Europeana recunoaste ANPC ca fiind institutia responsabila din Romania pentru supravegherea pietei produselor si serviciilor si protectia consumatorilor. In Raport se subliniaza ca “ANPC a demonstrat o impresionanta capacitate de angajare precum si cunostinte in domeniul protectiei consumatorilor, o buna constientizare a Noii Abordari, a metodelor de supraveghere a pietei precum si a prioritatilor. Activitatea de supraveghere a pietei desfasurata de ANPC are atat caracter activ cat si reactiv, iar supravegherea activa se desfasoara in concordanta cu un plan care poate fi verificat prin obiective masurabile” se arata in raport.
• ANPC a participat la reuniunile subcomitetelor 2 si 3 de asociere Romania – Uniunea Europeana.
• ANPC este membru afiliat la organizatia internationala a consumatorilor «Consumers International».
• ANPC este punct national de contact pentru sistemul TRAPEX.
• ANPC a beneficiat si beneficiaza in prezent de sprijin din partea Uniunii Europene, prin intermediul programelor PHARE, atât pentru dezvoltarea instituţională, cât şi pentru armonizarea legislativă, inclusiv pentru întărirea supravegherii pieţei.
• Astfel prin programul PHARE 1999 – “Dezvoltarea infrastructurii calităţii şi integrarea României în piaţa internă”, sub–proiecul “Sprijin pentru standardizare, acreditare, metrologie şi protecţia consumatorilor” în valoare de 0,477 mil. EURO au fost achiziţionate echipamente de calcul (calculatoare cu soft aferent, imprimante) şi echipamente de birou (copiatoare, fax–uri).
• prin programul PHARE 2000 – “Politica industrială şi dezvoltarea sistemului infrastructurii calităţii în România” în valoare de 0,423 mil. EURO s–a asigurat asistenţa tehnică pentru ANPC (training pentru inspectorii ANPC, campania naţională de informare a consumatorilor, dezvoltarea sistemului informaţional cuprinzând baze de date).
• În prezent este în derulare programul PHARE 2002 – “Întărirea supravegherii pieţei – sprijin pentru ANPC. Proiectul Phare 2002 în valoare de 2,22 mil. EURO va asigura atât asistenţa tehnică cât şi furnizare de echipamente de laborator, echipamente pentru training, precum şi echipamente pentru crearea unui sistem integrat de informaţii cuprinzând baze de date

A.N.P.C. are responsabilităţi şi în ceea ce priveşte informarea şi educarea consumatorilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor oferă explicaţii consumatorilor despre modalitatea de testare a unui produs sau de efectuare a unei reclamaţii prin publicarea diferitelor broşuri sau pliante. De asemenea, acestui organism îi revine sarcina educării consumatorilor pentru ridicarea bonului de cumpărare, fără de care nu se poate susţine ulterior o reclamaţie sau o sesizare.

Activitatea de informare si educare a consumatorilor desfăşurată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor s-a materializat în numeroase acţiuni. Astfel,

• în perioada 2001-2003 s-au desfasurat 86.000 actiuni de informare concretizate prin publicarea a 35.000 articole in presa locala si centrala si realizarea a 51.000 emisiuni radio-TV.
• de doua ori pe saptamana Radio Romania Actualitati a gazduit ANPC intr-o rubrica intitulata „Cantariti si preveniti”;
• studiol teritorial de radio Cluj a avut o emisiune saptamanala „In Obiectiv” unde au fost prezentate actiunile oficiilor teritoriale de protectia consumatorilor din regiunea Transilvania;
• o data la trei saptamani ANPC impreuna cu Societatea Romana de Televiziune a realizat pe programul Romania 1 emisiunea „Protectia consumatorilor”;
• ANPC a desfasurat trei campanii de mediatizare a drepturilor consumatorilor:

o     „Siguranta si securitate pentru consumatori”,

o     „Siguranta produselor alimentare (SPA)”,

o     „Alege, este dreptul tau”.

• în baza protocolului de colaborare cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, ANPC a desfasurat actiuni de educare a tinerilor consumatori prin distribuirea a peste 100.000 afise educationale SPA in 5.850 de scoli cu clase primare din intreaga tara, un milion de copii fiind beneficiarii primirii de notiuni elementare de igiena, pentru buna derulare a programului guvernamental „Lapte-Corn”;
• în baza aceluiasi protocol s-a organizat la nivel judetean si national concursul pe probleme de protectia consumatorilor la care au participat elevi din toate liceele cu profil economic din intreaga tara;
• elaborarea si editarea „Ghidului consumatorilor de produse si servicii”;
• elaborarea si editarea „Sistemul legislativ si institutional de protectie a consumatorilor in Romania”;
• elaborarea si editarea ghidului consumatorilor de servicii turistice „Infoturist”;
• editarea ghidului „Siguranta produselor alimentare”;
• realizarea a doua sondaje de opinie la nivel national efectuate de institutul Metro Media Transilvania privind evaluarea problemelor cu care se confrunta consumatorii si gradul de informare al acestora;
• realizarea site-ului web al ANPC: www.anpc.ro;
• realizarea site-ului www.siguranta-alimentara.ro in limba romana si in limba engleza.

Rezultatele actiunilor de informare si educare a consumatorilor a A.N.P.C.

O mai buna informare a cetatenilor privind constientizare drepturilor pe care le au in calitatea lor de consumatori s-au concretizat prin:

–          punerea la dispozitia consumatorilor a unei linii telefonice cu acces gratuit pentru sesizari si reclamatii TELCONS: 0800-080999;

–          INFOCENTER linie telefonica cu tarif normal la cvare consumatorii pot apela ANPC in vederea furnizarii de informatii utile;

–          pagina Web a ANPC: www.anpc.ro prin care de asemenea consumatorii pot depune plangeri;

–          numarul consumatorilor care s-au adresat ANPC in perioada 2001-2003 a fost de 83.000, cu 64,2% mai mare fata de perioada 1999-1997;

–          ANPC a cercetat si a solutionat 80.000 de reclamaţii primite din partea consumatorilor, valoarea despagubirilor acordate consumatorilor fiind de peste 52 miliarde lei in perioada 2001-2003, fata de 3,5 miliarde lei in perioada 1997-1999.

3.3. Studii de caz: probleme rezolvate de protecţia consumatorilor

Firma „ES” S.R.L. comercializează jucării. Din gama sortimentală oferită de către firmă există unele produse care pot pune în pericol viaţa celor care le utilizează.

Oferta firmei „ES” S.R.L. este următoarea:

• · podoabe pentru sărbătorile de iarnă;
• · echipament sportiv;
• · jucării „profesionale” instalate în locuri publice;
• · puşti şi pistoale cu aer;
• · jocuri de artificii, inclusiv capse, în afara celor proiectate special ca jucării etc..

În anul 1997, un client a cumpărat pentru fiul său în vârstă de 5 ani, un minitopogan de la firma „ES” S.R.L.. La vânzare, produsul a fost verificat în prezenţa cumpărătorului, cu toate accesoriile respective. Jucăria trebuia însoţită însă şi de instrucţiuni care să atragă atenţia asupra necesităţii executării de verificări şi întreţinerii periodice a principalelor părţi componente ale produsului, deoarece în lipsa acestora produsul ar putea cauza rănirea copiilor.

La 4 zile de la achiziţionarea produsului, copilul în vârstă de 5 ani, în timp ce se juca pe topogan cade de la o înălţime apreciabilă datorită ruperii legăturii ce unea scara cu partea înclinată a topoganului. În urma căderii copilul s-a accidentat grav: o rană la cap ce a necesitat zece copci şi mâna stângă fracturată.

În urma acestui accident, firma „ES” S.R.L.  a fost dată în judecată de către părinţii copilului, datorită verificării incomplete a produsului comercializat.

Articolul 2 al directivei 18/1996 prevede că utilizatorii de jucării trebuie să fie protejaţi împotriva riscului rănirii fizice atunci când jucăriile sunt folosite conform destinaţiei sau într-un mod previzibil ţinând cont de comportamentul normal al copiilor. Gradul de risc prezent în folosirea unei jucării trebuie să fie corespunzător cu abilitatea utilizatorilor şi, în caz particular, supraveghetorii lor să le facă faţă.

În urma sesizării făcute de către cumpărător, reprezentanţii firmei „ES” S.R.L. şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor s-au deplasat la locul accidentului pentru a verifica cele afirmate de reclamant. Constatând veridicitatea celor susţinute de către părinţii copilului rănit este informat Consiliul de Administraţie al firmei cu privire la daunele provocate familiei în cauză.

În urma procesului intentat, familia a avut câştig de cauză, primind despăgubiri materiale de 15.000.000 lei, iar firmei „ES” S.R.L. i s-a retras dreptul de a comercializa astfel de produse până la o nouă verificare a liniei de asamblare a jucăriei care a cauzat prejudiciul respectiv.

Studiu de caz privind rezolvarea unei situaţii de protecţie a consumatorilor

În data de 15.02.2002, Secretariatul de Coordonare din Budapesta a transmis către ANPC, în calitate de punct naţional de contact, informaţii referitoare la următoarele produse periculoase:

1. Jucărie zornăitoare pentru cărucior copil, ţara de origine China – jucăria poate fi periculoasă pentru copii cu vârsta peste trei ani (cum este şi recomandată). Există pericol de sufocare. Jucăria nu a trecut testul la zdrobire şi rupere în părţi mici.
2. Jucărie zornăitoare în formă de floare, ţara de origine China – pericolul este efectul vomitiv pe care îl are datorită mânerului jucăriei care este mult prea mare, iar prin introducerea în gură poate provoca vomă copilului.
3. Storcător de fructe cu mixer – origine necunoscută. Pericolul constă în şoc electric deoarece firele exterioare sunt insuficient fixate.
4. Ghirlanda luminoasă exterioară, ţara de origine China. Pericolul constă în faptul că poate produce şoc electric. Informaţiile prezentate pe ambalaj, privind folosirea ghirlandei în mediul exterior, sunt diferite de cele prezentate pe produs. Secţiunea prezentată de standard este mai mică decât cea prevăzută în standarde.

Ca urmare a acestor informaţii primite ANPC, prin intermediul oficiilor teritoriale, va controla şi supraveghea piaţa astfel încât aceste produse periculoase să nu fie comercializate. În cazul depistării lor, inspectorii Oficiilor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor vor lua măsurile de interzicere a acestora şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Cap. 4. Perspective ale protecţiei consumatorilor în ţara noastră

În data de 21 noiembrie 2003 s–a desfăşurat la Roma reuniunea informală a Miniştrilor responsabili de aplicarea politicii de protecţie a consumatorilor având ca temă “Principiile fundamentale ale politicii de protecţie a consumatorilor din noua Europă: drepturi, instrumente şi protagonişti”.

La lucrări au participat miniştri de resort din ţările membre ale Uniunii Europene, din ţările în curs de aderare şi candidate, din ţările membre EFTA, precum şi Comisarul UE responsabil pentru politica de protecţie a consumatorilor – David BYRNE.

Pe baza Conferinţei Europene privind “Principiile fundamentale ale politicii de protecţie a consumatorilor din noua Europa” desfăşurată la Roma în data de 20 noiembrie 2003, miniştrii au susţinut un schimb informal de păreri privind principiile fundamentale, instrumentele şi protagoniştii protecţiei consumatorilor, stabilindu-se priorităţile pentru perioada 2004-2006.

În perioada 26–28 noiembrie 2003, în cadrul consultărilor tehnice cu experţii Comisiei Europene, România şi–a exprimat intenţia de a semna un Memorandum de înţelegere cu Comisia Europeană pentru a participa la “cadrul general pentru finanţarea acţiunilor comunitare de susţinere a politicii de protecţie a consumatorilor pentru anii 2004–2007”, ANPC fiind desemnată autoritatea de negociere.

În România activează un număr de 120 de asociaţii de protecţie a consumatorilor, 16 federaţii şi o confederaţie. Asociaţiile de consumatori activează în domeniul informării, educării şi consilierii consumatorilor şi asigură reprezentarea intereselor consumatorilor în organismele consultative de profil, constituite la nivel local, introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, participă cu reprezentanţi ai consumatorilor la comitetele tehnice de standardizare (ASRO) şi la oricare alte acţiuni pe teme din domeniul protecţiei consumatorilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor acordă în permanenţă sprijin organizaţiilor neguvernamentale, în vederea atingerii obiectivelor pe care acestea şi le propun.

ANPC a sprijint asociaţiile de consumatori cu materiale documentare şi de legislaţie în domeniu si a asigurat participarea în perioada raportată la peste 20 de seminarii, simpozioane şi conferinţe organizate de asociaţiile pentru protecţia consumatorilor. Au fost susţinute expuneri, proiecte de acte normative, analize pe teme de impact pentru consumatori, cum ar fi: cadrul legislativ ce reglementează drepturile şi obligaţiile asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, dezvoltarea serviciului de consultanţă a consumatorilor în România, subiecte şi metode de acordare de consultanţă consumatorilor, întărirea rolului sectorului neguvernamental în domeniul protecţiei consumatorilor, cadrul juridic şi instituţional al securităţii alimentare, producerea, etichetarea, comercializarea şi consumul, activităţile de relaţii cu publicul şi lobby ale unei organizaţii de consumatori, implicarea societăţii civile în procesul decizional din cadrul sistemului sanitar, educarea şi informarea tinerilor – punct de plecare al protecţiei consumatorilor, implicarea societăţii civile în adaptarea şi implementarea Directivei UE privind creditul de consum.

Concluzii
În cadrul acţiunilor de pregătire a României în vederea aderării la Uniunea Europeană, au fost transpuse în legislaţia naţională directivele cuprinse în aquis-ul comunitar aferent „Cap. 23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii” şi „Cap. 1 – Libera circulaţie a mărfurilor-supravegherea pieţei” respectiv: publicitatea înşelătoare şi comparativă, securitatea generală a produselor, răspunderea producătorilor pentru produsele cu defecte, contractele negociate în afara spaţiilor comerciale, imitaţiile periculoase, pachetele de servicii turistice, clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, regimul juridic al contractelor la distanţă, modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, controale de conformitate cu reglementările de securitate ale produselor în cadrul produselor de import, produse prezentate ca fiind miraculoase, vânzarea produselor şi garanţii asociate, etichetarea alimentelor.

Ca urmare a activităţii depuse în preluarea aquis-ului comunitar şi pe baza “Documentului de poziţie pentru Cap.23 – Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii”, precum şi a rezultatelor consultărilor tehnice, în cadrul Conferinţei pentru Aderarea României la Uniunea Europeană din 27.07.2001 de la Bruxelles s–a decis deschiderea şi simultan închiderea provizorie a capitolului 23.

Raportul anual pentru 2003 privind progresele înregistrate de România pentru aderare
Cap. 23 – Protecţia Consumatorilor şi a Sănătăţii arată ca România a înregistrat progrese privind activităţile de supraveghere a pieţei şi coordonarea activităţilor de control dintre ministere şi autorităţile competente, iar legislaţia referitoare la măsurile legate de securitate este în general aliniată la aquis. Conform raportului, ANPC şi–a eficientizat activitatea şi şi–a îndeplinit cu succes controalele comune cu celelalte instituţii de supraveghere a pieţei apreciindu–se că această evoluţie pozitivă trebuie menţinută. Raportul menţionează că s–a pus accent suplimentar pe asigurarea cooperării între diferitele instituţii care acţionează în supravegherea pieţei. ANPC a înregistrat progrese privind întărirea capacităţii sale administrative prin alocarea de personal suplimentar (150 posturi) şi resurse financiare în vederea îmbunătăţirii activităţii de supraveghere a pieţei, ceea ce a condus la creşterea în perioada raportată a numărului acţiunilor de control.

În Raportul de Ţară este evidenţiată activitatea de informare şi educare a consumatorilor desfăşurată de ANPC cu sprijinul mass–media în vederea creşterii gradului de conştientizare a cetăţenilor pe probleme de protecţia consumatorilor. Raportul menţionează necesitatea de a urgenta procesul de transpunere în legislaţia română a unor directive europene referitoare la: creditul pentru consum, acţiuni în încetarea practicilor ilicite în materie de protecţie a intereselor consumatorilor, contracte privind proprietatea în regim de indiviziune pe timp limitat, vânzarea produselor către consumator şi garanţiile asociate acestora şi amendarea actelor legislative care se referă la responsabilitatea producătorilor, pentru produsele cu defecte precum şi cea referitoare la securitatea generală a produselor. Organizaţiile de consumatori trebuie să joace un rol mai important în creşterea gradului de informare a consumatorilor, în scopul de a permite acestora să–şi ceară drepturile. “Negocierile la acest Capitol au fost provizoriu închise, România nu a cerut nici un aranjament tranzitoriu. România şi–a îndeplinit angajamentele şi cerinţele rezultate din negocierile de aderare”, menţionează Comisia Europeană în Raportul de Ţară pe anul 2003.

Trimite pe Yahoo Messenger