Diamantele sintetice

2 04 2010

diamant sintetic

diamant sintetic

Primele diamante sintetice

Procedeul de creare artificiala a diamantelor (sau diamante de cultura, diamante de laborator) a fost gandit pentru prima data de chimistul francez Henri Moissan in 1892. Cu ajutorul procedeului gandit de el, mici fragmente de diamant sintetic au fost create prin incalzirea carbunelui, sau carbonului, la temperaturi extreme (4000º C) intr-un creuzet de fier.

Folosind un cuptor electric construit din caramizi de calcar, caldura excesiva topea creuzetul si continutul lui de carbon. Odata atinsa temperatura dorita, creuzetul si continutul sau erau introduse in apa rece pentru a fi racite foarte rapid. Racirea brusca facea ca creuzetul sa se contracte rapid, creand astfel suficienta presiune in interior pentru a duce la cristalizarea carbonului topit, in mici fragmente de diamant.

Prima aplicatie comerciala practica a procedeului lui Moissan a fost dezvoltata in 1954 de H. Tracy Hall pentru General Electric Company. Preocedeul, cunoscut sub numele HTHP (high-temperature/high-pressure) a fost utilizat pentru crearea diamantelor industriale, dar a fost imbunatatit constant in ultimii 50 de ani.

Aceste diamante sintetice sunt simulari de laborator ale pietrei naturale, si totusi au proprietati identice cu diamantele intalnite in natura. Desi initial, diamantele sintetice au fost gandite ca substitute pentru diamantele de calitate industriala, acum ele sunt din ce in ce mai intalnite in bijuterii, datorita imbunatatirii constante a calitatii.

In prezent exista 2 procedee principale pentru crearea diamantelor de laborator: metoda HTHP si metoda CVD, (Chemical Vapour Deposition).

Metoda HTHP

Metoda HTHP, cunoscuta si sub denumirea “GE POL”, utilizeaza in prezent un sistem de prese tetraedrale sau cubice, pentru crearea presiunii suficiente. O „samanta ” de diamant este introdusa in camera de crestere si o combinatie de caldura si presiune e aplicata acestei seminte, intr-un proces care incearca sa copieze conditiile naturale de formare a diamantelor.

Spre deosebire de variantele lor naturale, cresterea diamantelor sintetice poate dura intre 7 si 10 zile.

Acest procedeu mai poate fi utilizat si ulterior pentru a modifica proprietatile optice ale pietrelor sintetice, pentru a le face extrem de dificil de distins fata de cele naturale.

Chemical Vapor Deposition (CVD)

Aceasta metoda a fost dezvoltata in anii 80 si utilizeaza un mediu de crestere cu presiune mai mica fata de metoda HTHP. Cu metoda CVD, o „samanta” sau material de substrat este plasata in camera de crestere, si o combinatie de caldura si presiune e aplicata in timp ce plasma de carbon vaporizat combinata cu hidrogen sunt aplicate sau „depuse” pe substrat in straturi succesive. Utilizand metoda CVD, intregul proces de crestere dureaza cateva zile.

Un diamant sintetic, de cultura va avea aceleasi proprietati, clivaj, duritate, dispersie, index de refractie, greutate specifica si luciu ca si diamantul natural. Ca si diamantele naturale, diamantele sintetice pot contine mici incluziuni, de la notele de IF pana la SI sau I.

Imitatii de diamante

Imitatiile de dimante sau „diamantele false” sunt pietre sintetice care seamana sau imita diamantele naturale, dar nu sunt compusi pe baza de carbon si nici nu au o structura cristalia precum diamantele.

Cele mai cunoscute imitatii de diamante sunt:

  • Cubic Zirconia (CZ) (1976-) sau cunoscute si sub numele : Czarite, Diamonite, Diamond Essence, Phianite
  • Gadolinium Gallium Garnet (GGG) (1972-1975)
  • Strontium Titanate (ST) (1955 – 1970) sau cunoscute si sub numele : Diagem, Fabulite
  • Rutil sintetic (1946-1955) sau cunoscute si sub numele : Diamothyst, Java Gem, Rainbow Diamond, Rutania, Titangem
  • Safir sintetic (1900-1947) sau cunoscute si sub numele : Diamondette, Diamondite, Jourado Diamond, Thrilliant
  • Sinel sintetic (1920-1947) sau cunoscute si sub numele : Corundolite, Lustergem, Magalux, Radient
  • Yttrium Aluminum Garnet (YAG) (1970-1975) sau cunoscute si sub numele : Diamone, Diamonaire, Diamonte, Geminaire

In anii 90, safire incolore sintetice (sau Diamondite) erau imitatiile la moda, produse prin metoda Verneuil. In 1940 popularitatea lui Diamondite a scazut in fata Rutilului Sintetic care a fost popular pana la aparitia YAG in anii 70. Odata cu aparitia Cubic Zirconia la jumatatea anilor 70 si a Moissanit-ului in 1998, cele mai multe dintre aceste imitatii, mai putin convingatoare au cazut in dizgratie.


Actions

Information

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: